Președintele suspendat al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, miercuri, că la data de 27 octombrie, a convocat alegeri anticipate pentru funcția de președinte al forului, acesta precizând că este foarte probabil să candideze pentru un nou mandat.
„Alegerile sunt convocate pentru data de 27 octombrie. Am rezolvat problema în Biroul Federal și am convocat alegeri anticipate pentru această dată. Joi voi pleca la Bacău, unde se vor desfășura Campionatele Naționale de Box amator. Acolo mă voi întâlni cu toată lumea, o să discut cu oamenii, dar în principiu cred că voi candida pentru un nou mandat”, a spus Obreja.
Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost suspendat, în luna ianuarie, 11 ani de federația internațională pentru că nu a respectat o sancțiune anterioară dictată de Comisia de Disciplină a AIBA și pentru că a prezentat documente falsificate în cursul unei proceduri disciplinare.
Ulterior, Comisia de Apel a Federației Internaționale de Box Amator (AIBA) a decis să reducă suspendarea lui Obreja de la 11 ani la cinci ani.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER